ISTORIA CREDINTELOR SI IDEILOR RELIGIOASE-MIRCEA ELIADE

   91. De la “viziune” Ia cunoastere

“Extazul” apollinian, desi provocat adesea de “inspiratia” (adica posesiunea) zeului, nu implica totusi comuniunea din enthousiasmos-ul dionysiac (cf. § 124). Extaticii, inspirati sau posedati de Apollon, erau cunoscuti mai ales prin puterile lor cathartice si oraculare. (Dimpotriva, initiatii în Misterele lui Dionysos, bakkhoi-i, nu dau niciodata dovada de.putere profetica.) S-a remarcat caracterul “samanic” al anumitor personaje semimitice, reputati adoratori ai lui Apollon. Hyperboreanul Abaris, preotul lui Apollon, era înzestrat cu puteri oraculare si magice (de exemplu, bilocatia). Herodot (IV, 36) scrie ca el “si-a purtat peste tot pamântul celebra sa sageata, fara sa se hraneasca”, iar dupa Heraclid (fr. 51 c) se afirma ca Abaris zbura pe o sageata. Or, sageata, care joaca un anumit rol în mitologia si religia scitilor, este prezenta în ceremoniile samanice siberiene20; ea este, de asemenea, prin excelenta arma lui Appollon. Legende similare – comportând transe extatice susceptibile de a fi confundate cu moartea, bilocatie, metamorfoze, coborâri în Infern etc. – circulau în legatura cu alte personaje fabuloase: Aristeas din Proconnez, Hermotimus din Clazomene, Epimenide din Creta, Pitagora. în ce-1 priveste Orfeu, ilustrul “profet” al lui Apollon, mitologia sa abunda în ispravi samanice (cf. partea a Il-a).

Asa cum îl stiau grecii, începând de la Homer încoace, Apollon era, fara îndoiala, mai mult decât un zeu-patron al extaticilor. Se poate totusi descifra o continuitate destul de semnificativa între doua vocatii: cea “samanica” si cea apolliniana. samanii descopera ceea ce este ascuns si cunosc viitorul; viziunile, daruri ale lui Apollon, prin excelenta, acorda fidelilor zeului acelasi prestigiu. Ca si în unele traditii samanice siberiene, “viziunile” apolliniene incita inteligenta si deschid calea meditatiei; în fond, ele conduc la “întelepciune”. Walter Otto observa ca obtinerea cunostintelor oculte “este întotdeauna însotita de o exaltare a spiritului”21, si acest lucru este adevarat mai cu seama în cazul extazului samanic. Aceasta explica importanta capitala a muzicii si a poeziei în cele doua traditii. samanii îsi pregatesc transa cântând si batând din toba; cea mai veche poezie epica centrasiatica si polineziana a avut ca model aventurile samanilor în calatoriile lor extatice. Principalul atribut al lui Apollon este lira; cântând, el farmeca zeii, animalele salbatice, si chiar pietrele (Euripide, Alcesta, 579 sq.; Apollonios din Rhodos, 1,740).

Arcul, al doilea atribut al lui Apollon, face si el parte din zestrea samanica, dar folosirea sa rituala depaseste sfera samanismului; cât priveste simbolismul arcului, el este universal raspândit. Apollon este cel care “sageteaza de departe”; totusi acelasi epitet i se aplica lui Rama, lui Buddha si altor eroi si personaje fabuloase. Dar geniul grec a revalorizat în chip stralucit aceasta tema arhaica, dupa cum a transfigurat tehnicile si simbolica samanica. Gratie lui Apollon, simbolismul arcului si al tragerii cu arcul revela alte situatii spirituale: stapânirea

19 Primele marturii privind vagauna dateaza din secolul I î.Hr.

20 Vezi referintele în cartea noastra De Zalmoxis a Gengis-Khan, p. 44, n. 42-43 [trad. româneasca, p. 51 - nota trad.].

21 W. Otto, The Homeric Gods, p. 72

De la epoca de piatra la Misterele din Eleusis

176

la distanta si deci detasarea de “imediat”, de vâscozitatea concretului; calmul si seninatatea pe care le implica orice efort de concentrare intelectuala. Pe scurt, Apollon reprezinta o noua teofanie, expresie a unei cunoasteri religioase a lumii si a unei existente umane specific grecesti si irepetabile.

Heraclit afirma ca “armonia este rezultatul unei tensiuni între contrarii, precum aceea a arcului si a lirei” (fr. 51). în Apollon, contrariile sunt asumate si integrate într-o noua configuratie, mai larga si mai complexa. Reconcilierea sa cu Dionysos face parte din acelasi proces de integrare care îl promovase la rangul de patron al purificarilor ca urmare a uciderii lui Python. Apollon reveleaza oamenilor calea care duce de la “viziunea” divinatorie spre gândire. Elementul demonic, implicat în orice cunoastere oculta, este exorcizat. Lectia apolliniana este exprimata, prin excelenta, în celebra formula de la Delfi: “Cunoaste-te pe tine însuti!” Inteligenta, stiinta, întelepciunea sunt considerate drept modele divine, acordate de zei, în primul rând de Apollon. Seninatatea apolloniana devine, pentru omul grec, emblema a desavârsirii spirituale si, prin urmare, a spiritului. Dar e semnificativ ca descoperirea spiritului încununeaza o lunga serie de conflicte urmate de reconcilieri, si stapânirea tehnicilor extatice si oraculare.

92. Hermes, “însotitorul omului”

Fiu al lui Zeus si al nimfei Maia,Hermes este cel mai putin olympian dintre zei. El pastreaza înca anumite atribute specifice divinitatilor prehomerice: el este reprezentat înca sub aspect itifalic; el poseda un “baston magic”, caduceul, si o boneta care-1 face invizibil; pentru a-1 imuniza la vrajile Circei, el îi da lui Ulise iarba magica, moly (Odiseea, 10, 302-306). Pe deasupra lui Hermes îi place sa se amestece cu oamenii. Zeus spune ca “însarcinarea cea mai draga a lui Hermes este sa fie însotitorul oamenilor” (Iliada, 24, 334 sq.). Dar, în raporturile sale cu omul, el se comporta în egala masura ca un zeu, un trickster si un artizan. El este datatorul de bunuri prin excelenta (Odiseea, 8, 335): despre orice sansa se spune ca ea este un dar al lui Hermes. Dar, pe de alta parte, el este întruchipare a tot ce implica siretlic si viclenie. Abia nascut, el fura turmele fratelui sau Apollon; de aceea el a devenit tovarasul si protectorul hotilor. Euripide îl numeste “domnul celor care lucreaza noaptea” (Rhesus, 216 sq.).

Dar, daca patroneaza furtunile si aventurile galante nocturne, el este si protectorul turmelor si al calatorilor întârziati pe drum. “Nu exista alt zeu care sa arate atâta grija pentru turme si sporirea turmelor”, scrie Pausanias (2, 3, 4). El este zeul drumurilor si si-a luat numele de la mormanele de pietre (hermaiori) de pe marginea drumurilor: fiecare trecator arunca o piatra în gramada22. Probabil ca, la origine, Hermes a fost un zeu protector al pastorilor nomazi, poate chiar un Stapân al Animalelor. Dar grecii au interpretat atributele si prestigiile arhaice ale lui Hermes într-un sens mai profund. El guverneaza drumurile, pentru ca merge cu mare iuteala (are “sandale de aur”) si nu se rataceste noaptea pentru ca stie bine drumul. De aceea, el este calauza si protectorul turmelor si patronul hotilor, în acelasi timp. Din acelasi motiv el a devenit si mesager al zeilor.

 

…………..

97. Initierile: ceremonii publice si ritualuri secrete

Conform traditiei, primii locuitori din Eleusis erau tracii. Cele mai noi sapaturi arheologice au permis sa se reconstituie în mare parte istoria sanctuarului. Eleusis pare sa fi fost colonizat catre 1580-1500 î.Hr., dar primul sanctuar (o camera cu doua coloane interioare sprijinind acoperisul) a fost cladit în secolul al XV-lea; si tot în secolul al XV-lea au fost inaugurate Misterele (Mylonas, Eleusis, p. 41).

Misterele au fost celebrate la Eleusis vreme de aproape doua mii de ani, si e foarte probabil ca anumite ceremonii au fost modificate în decursul timpului. Constructiile si reconstructiile efectuate dupa epoca lui Pisistrate indica avântul si prestigiul tot mai mare al cultului. Vecinatatea si protectia Atenei au contribuit desigur la situarea Misterelor în însusi centrul vietii religioase panelenice. Marturiile literare si figurative se refera mai ales la primele etape ale initierii, care nu reclamau pastrarea secretului. Astfel, artistii puteau sa reprezinte scene eleusine pe vase si basoreliefuri, si Aristofan (Broastele, 324 sq.)3 si-a permis sa faca aluzie la anumite aspecte ale initierii. Aceasta comporta mai multe trepte. Se deosebesc Micile Mistere, riturile Marilor Mistere (telete) si experienta finala, epopteia. Adevaratele secrete tinând de teleîe si epopteia nu au fost niciodata divulgate.

Micile Mistere erau celebrate de obicei o data pe an, primavara, în luna Anthesterion. Ceremoniile aveau loc la Agra, un cartier din Atena, si presupuneau o serie de rituri (posturi, purificari, sacrificii) efectuate sub conducerea unui mystagog. Probabil ca erau reactualizate unele episoade ale mitului celor doua zeite de catre aspirantii la initiere. Tot astfel, o data pe an, în luna Boedromion (septembrie-octombrie), se celebrau Marile Mistere. Ceremoniile se desfasurau timp de opt zile, si “toti cei care aveau mâinile pure” si vorbeau greaca, inclusiv femeile si sclavii, aveau dreptul sa participe la ele, evident daca îndeplinisera riturile preliminare, primavara, la Agra.

în prima zi, sarbatoarea avea loc la Eleusinionul din Atena, unde, în ajun, fusesera solemn aduse de la Eleusis obiectele sacre (hiera). în ziua a doua, procesiunea se îndrepta spre mare. Fiecare aspirant, întovarasit de tutorele sau, aducea un purcelus pe care-1 spala în valuri si îl sacrifica la întoarcerea în Atena. Ziua urmatoare, în prezenta reprezentantilor poporului atenian,

2 Când, în secolul IV î.Hr., Isocrate a vrut sa elogieze meritele atenienilor, el a reamintit ca tarii lor le-a acordat Demeter cele mai însemnate daruri: agricultura, prin care “omul se ridica deasupra animalelor”, si initierea, care aduce speranta cu privire “la sfârsitul vietii si la toata vesnicia” (Panegiric, 28).

3 Dar Aristotel (Nik., III, 1,17) aminteste ca Eschil a riscat sa-si piarda viata pentru ca atenienii credeau ca el a dezvaluit anumite secrete în tragediile sale (se cita Arcasii, Preotesele, Ifigenia si SisiJ).

Misterele din Eleusis

si a altor cetati, Archon Basileus si sotia lui efectuau marele sacrificiu. Ziua a cincea marca punctul culminant al ceremoniilor publice. O enorma procesiune pornea, în zori, din Atena. Neofitii, tutorii lor si numerosi atenieni le însoteau pe preotesele care aduceau obiectele sacre, hiera. Spre sfârsitul dupa-amiezii, procesiunea traversa un pod pe râul Kefisios, unde oameni mascati aruncau insulte asupra celor mai de seama figuri ale orasului4. La caderea serii, cu torte aprinse în mâini, pelerinii patrundeau în curtea exterioara a sanctuarului. O parte din noapte era consacrata dansurilor si cântecelor în cinstea zeitelor, în ziua urmatoare, aspirantii posteau si aduceau sacrificii; în ce priveste însa riturile secrete (telete) suntem constrânsi sa emitem doar ipoteze. Ceremoniile care se desfasurau în fata si înauntrul telesterionului se raportau probabil la mitul celor doua zeite (G.E. Mylonas, op. cit., pp. 262 sq.). Se stie ca mystii, cu torte în mâini, imitau ratacirile lui Demeter, cautând-o pe Kore, cu faclii aprinse5. Vom arata îndata eforturile facute pentru a pastra secretul acestor teletai. Sa adaugam ca unele ceremonii comportau legomena, scurte formule liturgice si invocatii asupra carora nu suntem informati, dar a caror importanta era considerabila; acesta este motivul pentru care initierea era interzisa celor care nu vorbeau greaca. Nu stim aproape nimic despre riturile efectuate în a doua zi petrecuta la Eleusis. Probabil ca în timpul noptii, avea loc actul culminant al initierii, viziunea suprema, epopteia, accesibila numai acelora care fusesera initiati de anul trecut. Ziua urmatoare era consacrata mai ales riturilor si libatiilor pentru morti si apoi, în cealalta zi – a noua si ultima a ceremoniei – mystii se întorceau la Atena.

98. Pot fi cunoscute Misterele?

In eforturile lor de a patrunde secretul riturilor telete si epopteia, savantii au folosit nu numai aluziile autorilor antici, ci si cele câteva informatii transmise de apologetii crestini. Informatiile acestora din urma trebuie examinate cu prudenta; dar nu se pot ignora. De la Foucart încoace, s-a citat mereu un pasaj din Themistios, citat de Plutarh si pastrat de Stobaios, în care încercarile sufletului, imediat dupa moarte, sunt comparate cu confruntarile celui initiat în Marile Mistere: la început, acesta rataceste în întuneric si sufera tot felul de terori si spaime: apoi, brusc, este izbit de o lumina miraculoasa si descopera locuri si pajisti pure, aude voci si zareste dansuri. Mystul, cu o cununa pe crestet, se alatura “oamenilor sfinti si puri”; îi contempla pe neinitiatii, îngramaditi în noroi si în ceata, ramasi în mizeria lor din pricina spaimei de moarte si din neîncrederea în lumea de dincolo (Stobaios, IV, p. 107, Meineke). Foucart considera ca ritualurile (dromenci) comportau si o calatorie prin întuneric, diverse aparitii terifiante si patrunderea pe neasteptate a mystului într-o pajiste iluminata. Dar marturia lui Themistios este târzie si reflecta mai ales conceptii orfice6. Sapaturile de la sanctuarul lui Demeter si al telesterion-ului au aratat ca nu existau camere subterane în care mystii sa coboare ritualic în Infern7.

S-a încercat, de asemenea, sa se reconstituie ritualul initiatic plecând de la formula secreta, acel synthema sau cuvântul de ordine al mystilor, transmise noua de Clement din Alexandria (Protrepticos, II, 21,2); “Am postit; am baut ciceon; am luat panerul, si dupa ce 1-am folosit,

4 Semnificatia acestor gephyrismoi este controversata. Eruditii au insistat mai ales asupra functiei apotropaice a expresiilor obscene.

5 Seneca, Hercules furens 364-366; Phaedra 105-107; cf., de asemenea, Minucius Felix, Octavius, 22, 2 etc. 6Paul Foucart, Mysteres, pp. 392 sq. în Phaidon (69 C), Plafon sustine ca pedepsele pacatosilor în Hades si imaginea

pajistii dreptilor au fost introduse de catre Orfeu, care se inspirase din obiceiurile funerare egiptene.

7 Aceasta nu exclude prezenta simbolismului infernal, caci exista o pestera – Ploutonion – care semnifica intrarea într-o alta lume, si e probabil ca acolo sa se fi aflat si un omphalos; cf. K. Kerenyi, op. cit., p. 80.

De la epoca de piatra la Misterele din Elemis

190

am pus în cos, apoi, luând din cos, am pus la loc în paner”. Unii autori considera ca numai primele doua propozitii apartin formulei eleusiene. Ele se refera, într-adevar, la episoade cunoscute: postul zeitei Demeter si bautul ciceonului. Restul acestui synthema este enigmatic. Mai multi savanti au crezut ca pot sa identifice continutul panerului si al cosului: s-a presupus ca acest continut ar fi fost fie o replica a matricei, fie un falus, fie un sarpe, fie prajituri în forma de organe genitale. Nici o ipoteza nu este convingatoare. Se prea poate ca recipientele sa fi continut obiecte-relicve din timpuri arhaice, solidare cu un simbolism sexual caracteristic culturilor agricole. Dar, la Eleusis, Demeter îsi revela o alta dimensiune religioasa decât cele manifestate în cultul ei public. Pe de alta parte, este greu de admis ca un asemenea ritual sa fi fost îndeplinit si de copiii pe cale de a fi înfiati. De altfel, daca se interpreteaza ritualul la care face aluzie synthema, prin simbolismul unei nasteri sau al unei renasteri mistice, initierea ar fi trebuit sa fie savârsita în acel moment, în acest caz, cu greu se întelege sensul si necesitatea experientei finale, epopteia. Oricum, marturiile privind aceste hiera ascunse în recipiente indica nu mânuirea, ci aratarea lor solemna. E deci probabil, asa dupa cum sustin G.H. Pringsheim, Nilsson si Mylonas, ca synthema se refera la ceremonii atestate mult mai târziu, în epoca elenistica, în onoarea zeitei Demeter (cf. G.E. Mylonas, op. cit., pp. 300 sq., si n. 39).

S-a presupus ca mystii participau la o masa sacramentala, ceea ce e plauzibil, în acest caz, masa avea loc la început, dupa bautul ciceonului, adica înainte de telete. Un alt ritual a fost dedus pornind de la o indicatie a lui Proclos (ad Timaeus, 293 C): mystii priveau cerul si strigau “plângi!”, se uitau la pamânt si exclamau “concepe!”. Hippolyt (Philosophoumena, V, 7, 34) asigura ca aceste doua cuvinte constituiau marea taina a Misterelor. E vorba, desigur, de o formula rituala legata de un hieros gamos specific cultelor vegetatiei; dar daca ea era pronuntata la Eleusis, nu era deloc secreta, deoarece aceleasi cuvinte figurau pe inscriptia unui put de lânga poarta Dipylon, la Atena.

O informatie destul de surprinzatoare ne-a fost transmisa de episcopul Asterios. Acesta a trait în jurul anului 440, când crestinismul devenise religia oficiala a Imperiului. Ceea ce înseamna ca episcopul nu se mai temea de dezmintirile autorilor pagâni. Asterios vorbeste despre un pasaj subteran, cufundat în întuneric, unde avea loc întâlnirea solemna dintre hierofant si preoteasa, despre torte care se stingeau si despre “multimea care crede ca salvarea sa depinde de ceea ce fac cei doi în întuneric”8. Dar nici o camera subterana (katabasion) n-a fost descoperita în telesterion, desi sapaturile au explorat în întregime stânca. Mai probabil e ca Asterios s-a referit la Misterele savârsite în epoca elenistica, în Eleusionul din Alexandria. Oricum, daca acel hieros gamos a existat într-adevar în cadrul Misterelor, cu greu întelegem cum ar fi putut Clement – dupa ce a vorbit despre Eleusis – sa-1 desemneze pe Hrist ca “adevaratul hierofant”.

în secolul al IH-lea, Hippolyt a adaugat la dosar alte doua informatii (Philosophoumena, V, 38-41). El afirma ca se arata epoptilor, “într-o tacere solemna”, un spic de grâu. Hippolyt adauga ca “în timpul noptii, la lumina unui foc orbitor celebrând marile si inexprimabilele mistere, hierofantul striga: “Sfânta Brimo a nascut un sfânt copil, Brimos!”, adica: Puternica a dat nastere Celui puternic”. Prezentarea solemna a unui spic de grâu pare îndoielnica, întrucât se stie ca mystii trebuiau sa aduca cu ei tocmai spice de grâu. Mai mult înca, spice de grâu sunt gravate pe numeroase monumente chiar la Eleusis. Desigur, Demeter era zeita grâului, si Triptolemus era prezent în scenariul mitico-ritual de la Eleusis. Dar e greu de crezut ca revelarea unui spic proaspat sa fi constituit unul din marile secrete ale supremei epopteia, afara doar daca se accepta interpretarea lui Walter Otto, care vorbeste despre un “miracol” specific

Engomion pentru Sfintii Martiri, în Patrologia graeca, voi. 40, col. 321-324.

191

Misterele din Eleusis

Misterelor din Eleusis: “Spicul de grâu care creste si se coace cu o repeziciune supranaturala face parte din Misterele lui Demeter, la fel cum vita de vie crescând în câteva ore face parte dintre sarbatorile lui Dionysos” (op. cit., p. 25). Hippolyt afirma totusi ca spicul taiat este considerat de frigieni ca un Mister împrumutat mai târziu de catre atenieni. E deci posibil ca autorul crestin sa fi transpus asupra Eleusiniilor ceea ce stia despre Misterele lui Attis (zeu care, dupa Hyppolyt, era numit de catre frigieni “spicul de grâu proaspat”)…………..

<a href=”http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/MIRCEA-ELIADE-ISTORIA-CREDINTE14414231523.php” target=”_blank” title=”MIRCEA ELIADE ISTORIA CREDINTELOR Sl IDEILOR RELIGIOASE – http://www.scritube.com”>MIRCEA ELIADE ISTORIA CREDINTELOR Sl IDEILOR RELIGIOASE</a>