BALADA MIORITA-SIMBOLISM TRANSCEDENTAL

Intinerarii spirituale (5)…,VASILE LOVINESCU- Miorita

 

Ascendit a terra in coelum; iterumque descendit in terram el recipit vim superiorum et inferiorum. Se urca de pe pamînt în cer; si din nou se coboara pe pamînt si primeste puterea celor de sus si a celor de jos. Tabula smaragdina

Urcusul e marcat printr-un hieroglif: piciorul. Plaiul si raiul se urmeaza unul altuia chiar în versificatie. E o urcare spre slavi, asa ca în realitate gasim pe plai nu piciorul, ci “vestigiul piciorului”. Plaiul, piciorul de plai, e un punct prin excelenta nevralgic prin care se efectueaza o sectiune transversala prin pamîntul întunecat si descoperim acolo “gura de rai”. Ca în simbolistica româneasca “plaiul” reprezinta o categorie de materie sacra ne-o dovedeste un admirabil bocet oltenesc în care mortul, condus de vidra si lup, ajunge într-un tinut paradisiac “pe drumul de plai” (Cîntare pentru cel dus).

Ne întrebam daca Miorita n-a fost în realitate un bocet? Bocetul pentru ocultarea sacrificiala a Regelui Lumii. În simbolismul geometric “gura de rai” se reduce la un punct, ceea ce justifica ideea de sectiune transversala. Numai sectiunea transversala actualizeaza si scoate la iveala din materia omogena, haotica, ochiurile de apa, transformîndu-le în puncte arteziene. Deci “gura de rai” este un punct colector care înmanuncheaza într-un nod vital cele trei dimensiuni ale spatiului, redistribuindu-le apoi în lumea noastra. De aceea din acel punct vin în cale/ se cobor la vale trei procesiuni solemne, “trei turme de miei”, care marcheaza curgerea celor trei gune una în alta. “Cei trei ciobanei” sunt regentii gunelor. De altminteri, turmele de miei surg ca niste ape line, aproape imobile. Poezia ne da un exemplu de geografie sacra cînd ne arata nu un teritoriu actualizînd turmele de miei, ci turmele actualizînd Vrancea (Varanha) – numele vechi al Centrului Lumii -, Moldova si Transilvania. Turmele de oi sînt în mod existential si nu alegoric Gangele ceresc scurgîndu-se în lumea noastra. E Calea Laptelui daruindu-se sacrificial lumii noastre prin tîtele oilor. Graalul ceresc în pogoramînt terestru. “Cei trei ciobanei” sînt cei trei sefi supremi ai ierarhiei initiatice.

Ne întrebam daca indicarea unei “guri de rai” ca fiind locul unde “curge lapte si miere” nu exprima acest mister suveran? Se poate observa ca si mierea este identica cu mioara care cuprinde si ea misterul Marian. De unde expresia “lapte dulce” daca nu contractiunea laptelui si mierei în acelasi nectar? Maria este prezentata hieratic uneori cu amîndoua picioarele pe globul pamîntesc. Din cele doua picioare ies laptele si mierea. Muscatura sarpelui este un istm prin care cele doua balsamuri se infuzeaza în lumea noastra în forme spiraloide. În ezoterismul musulman Allah ne este prezentat stînd pe tron, cele doua picioare ale Lui simbolizînd misericordia si justitia. Unitatea baladei se afla în termenul “Mari” care implica ideile de Marire, Maria si Marea. Mari, se vorbira, Ei se sfatuira, Pe l-apus de soare Ca sa mi-l omoare Pe cel moldovan Ca-i mai ortoman Spuneam mai înainte ca cei trei ciobani sînte regentii celor trei gune, asa ca în realitate ei se sfatuiau cum sa le converteasca una în alta si atunci, guna cea mai înalta, a ciobanasului moldovan e tendinta de directie verticala si sacrificiala, silind aproape pe cele doua gune inferioare sa se converteasca una în alta. Ei pot fi cei trei judecatori ai infernului, Minos, Eac si Radamante, pe care Dante îi pastreaza în traditia crestina cu aceleasi functiuni. În punctul nevralgic al amurgului, cînd soarele si lumina se jertfesc într-o liturghie misterioasa, Luceafarul e punct de fixatiune a tuturor duratelor timpului, adica a diverselor lui ondulatiuni. Într-o etimologie simbolica, ortoman poate fi Manu cel drept, identificînd aceasta functiune cu Polul. Turmele pot fi întelese ca fiind si colectivitati umane conduse de sefii lor respectivi, spre propria lor finalitate. “Mari se vorbira” poate fi si un colocviu ritual între cei trei sefi ai unor organizatii initiatice care, din cauza termenului ortoman, poate fi chiar Traditia primordiala.

Apare între noi Miorita ca paredru al ciobanului. Avînd în vedere ca un paredru trebuie sa fie complementar cu partenerul lui, Miorita face cuplu cu ciobanul care în cazul acesta simbolizeaza pe Iisus cu mielului lui Dumnezeu. Se poate merge si mai departe. Miorita nu e numaidecît o mielusea care n-a avut nici un pui. Se spune Miorita si la o oaie foarte tînara, de aceea în traducerile franceze ale poeziei, ea e numita l’agnelle dar si la brebis, si într-adevar în alta varianta româneasca, balada are numele Oaia nazdravana. În cazul acesta, daca Miorita, în sensul feciorelnic al termenului, e paredrul lui Iisus, ce paredru are oaia? Raspunsul nu-i decît unul: berbecul. Ori, berbecul e numele lui Ram, care desemneaza doua din avatarele lui Visnu: Parashu Rama (Rama cu toporul de cremene) si Rama Chadra. În limbile germana si engleza, berbec se spune Ram. Toate acestea indica originea precrestina a Mioritei. Ram este suportul lui Agni, focul sacrificial prin excelenta, care sustine toate lumile. Reamintim aproape identitatea lui Agni cu Agnus care înseamna miel, si cu Ignis care înseamna foc. Exista yogini care aprind focul sacrificial numai prin pronuntarea mantrei Ram. ori iarba nu-ti place, ori esti bolnavioara, Draguta Mioara? Întrebarile ciobanului indica o dezordine ciclica, sensibila în Sakti al lui Ortoman, si nu în Ortoman, care e Pol imobil, ceea ce nu implica o carenta sacrificiala, ci din cintra, pe caile ei, tot asa de virulenta ca si cea a Mioritei, cum se vede în încheierea baladei. Mioara, care este Anima Mundi, sensibilizeaza orice dezordine ciclica. Baciul, care e Ortoman, deci Ax vertical, nu e informat de elementele pozitive si negative ale Lumii pe care o regenteaza decît prin tremurul lui Anima Mundi, care se propaga ondulatoriu de la extremitatile Cosmosului la Axul Polar care ordoneaza toate dezechilibrele partiale într-un Echilibru Suprem. Deci, Miorita are o functie informatorie deosebita de aceea a Baciului.

Anima Mundi e într-o stare de fluenta continua solicitata de expirul si inspirul manifestarii. Ramîne ca functiune a Polului sa distribuie aceste tendinte contrarii în vederea unui echilibru final. Ca sa usureze aceasta teurgie, Miorita cere ciobanului sa se adaposteasca “la negru zavoi”, adica într-o indistinctie care e deasupra alternantelor de orice fel ar fi ele, si asta ca prima cerere. A doua este îndemnul sa-si cheme un cîne/cel mai barbatesc/si cel mai fratesc. Aceste doua calitati, de barbatie si de fratie (pot fi o aluzie la fraternitatile initiatice care vor ajuta Polul în lucrarea lui de restabilire a ordinii la sfîrsitul de ciclu), pot fi deci o aluzie la Veltro. Ca aceasta functie de informare apartine traditiei primordiale o dovedeste faptul ca gasim în literatura populara crestina ceva echivalent: Maica Domnului, pe un munte sacru, povesteste Divinului Ei Fiu un asa-zis vis al Ei, în care sînt retraite patimile si moartea Lui. Traditia populara spune ca acel care citeste în fiecare zi Visul Maicii Domnului si îl poarta la el e mîntuit; nu înseamna ca omul devine colaborator al Maicii Domnului în functia Ei de receptare si transmitere a ondulatiilor Materiilor Prime? Aceasta functie a marii primordiale este prin excelenta oraculara, de aceea Ciobanul îi spune oitei, cîteva rînduri mai jos: oita bîrsana, de esti nazdravana, termen foarte enigmatic, pentru ca implica o cunoastere ezoterica prin excelenta. E “nazdravana”, pentru ca cunoaste sacrificiul Mielului, nu prin ispitire, ci prin inspiratie. E “Fecioara Oranta” cu mîinile neobosit ridicate, prin care se înalta aspiratia si prin care se coboara gratia. Toate cele spuse mai sus sînt un fel de “proscomidie” a Liturghiei ce urmeaza sa ia fiinta; cu alte cuvinte, baciul ungurean si cel vrîncean se pregatesc sa omoare, deci sa sacrifice pe baciul moldovean. Omorîrea baciului nu este altceva decît frîngerea pîinii euharistice în cupa Graalului. Nici o rezistenta din partea ciobanasului, ceea ce exclude orice idee de crima. Cei doi ciobani, vrînceanu si ungureanu, sînt asesorii Regelui Lumii în misterele cosmice pe care le celebreaza la asfintitul soarelui pentru ca – particularitate admirabila a limbii române – “asfintit” înseamna si “sfintit”. Dupa cum desavîrsirea sacrificiului lui Hristos implica îngroparea Lui, tot asa ciobanasul îsi fixeaza cu precizie ritul de înmormîntare, într-un punct echivalent cu “Mijlocul Lumii”: sa spui lui vrîncean/si lui ungurean/ca sa ma îngroape/aice pe-aproape/la strunga de oi/sa fiu tot cu voi/în dosul stînii/sa-mi aud cînii/Asta sa le spui. Urmeaza cîteva particularitati ale acestei înhumari: Miorita urmeaza sa-i puna la cap Fluieras de fag/mult zice cu drag/Fluieras de os/mult zide duios/Fluieras de soc/mult zice du foc, ceea ce implica faptul ca ondulatiile orizontale ale apelor primordiale sufera o conversie verticala prin capul ciobanasului. Se poate presupune ca ciobanasul a fost înhumat vertical, ca un yogin, iar fluierele nu sînt decît continuarea susumnei în lumea transcendenta. Ele se pot presupune ca puse în continuare si avînd functia de a lega prin suflu (prana) toate planurile de existenta sau cele trei lumi. Fiecare fluieras are o functie deosebita de specificare a curentului spiritual care exalta lumile. Incantatia celor trei fluierase sensibilizeaza elementele caracteristice ale nostalgiei: drag, duios, foc. Dintr-o alta perspectiva, cele trei fluiere sînt cele trei curente subtile ale individualitatii: ida, pigala si, sinteza lor, susumna. E misterioasa mentionarea unui fluieras de os, pentru ca în budismul tantric se întrebuinteaza tibii umane ca mijloc de incantatie. Ne întrebam daca acest fluier sacral nu e facut din “fluierul piciorului”. Într-o lectura ulterioara studiului nostru am gasit în cartea lui F. Schuon, Regards sur les Mondes Anciens, descris unul din marile rituri ale Pieilor Rosii, rit cu numele La Danse du Soleil. Acest rit semnifica o uniune virtuala cu Spiritul Solar, deci cu Marele Spirit, si simbolizeaza ratasarea sufletului Divinitatii. Dansatorul în acest rit e ca un vultur zburînd spre soare: cu fluierul de os de vultur, el produce un sunet strident si plîngaret, totodata imitînd într-un anumit fel zborul vulturului, cu penele pe care le poarta în mîini. Acest raport într-un fel sacramental cu soarele lasa în suflet o urma de nesters. Pentru noi, acest ultim fapt va avea o deosebita importanta cînd vom încerca sa vedem ce-a fost, în totalitatea lui, ciobanasul. La evrei, în ziua cea mai importanta a anului, ziua iertarii pacatelor (Yom Kippur) în momentul solemn cînd Dumnezeu raspunde cererii pasionate de iertare a oamenilor, seful comunitatii sufla într-un corn de berbec. Ori, am vazut, ca ciobanasul este si Ram, berbecul. În aceasta liturghie cosmica, intervine si Duhul sub aspectul lui de Suflu si de Prana: Vîntul cînd a bate/Prin ele-a razbate/S-oile s-or strînge/Pe mine m-or plînge/Cu lacrimi de sînge. Aceleasi picaturi de sînge pe care le avea Domnul Hristos în timpul patimilor Sale. Aceste lacrimi de sînge sînt aceleasi pe care Iosif din Arimateea le-a cules în Cupa sfînta a Graalului cînd centurionul Longin a împuns coasta Mîntuitorului cu sulita. O traditie spune ca potirul s-a revarsat si sîngele a cazut pe pamînt, pe care l-a strabatut, ajungînd pîna în iad, unde a eliberat pe damnatii atinsi. O alta traditie, mai precisa, ne spune ca, în timp ce sîngele Mîntuitorului umplea cupa, Maica Domnului îsi storcea sînul în aceasi cupa, asa ca ceea ce a ajuns în fundul iadului, racorindu-l, era o licoare mixta, am putea spune androginica.

Craiasa despre care vorbeste ciobanasul este Mireasa noastra, Moartea, si cînd povesteste ca la nunta lui a cazut o stea, ne referim la traditia populara potrivit careia atunci cînd moare un om, o stea cade. Totusi, ciobanasul atrage atentia Mioarei sa nu spuna turmelor de omor pentru ca turma nu poate întelege secretele Polului: Iar tu de omor/sa nu le spui lor/sa le spui curat/ca m-am însurat/c-o mîndra craiasa/a lumii mireasa. Însa, Mireasa Lumii are un sens mult mai profund si mai vast. Este Anima Mundi, Mireasa tuturor initiatilor, la care nu se poate ajunge decît dupa ce s-a baut licoarea de lacrimi, sînge si lapte si s-a pasit peste pragul mortii. În versurile care urmeaza se întrebuinteaza un limbaj foarte precis, valabil chiar si tehnic, referindu-se la o hierogamie. Regele-Pastor se cununa cu Anima Mundi: Soarele si luna/mi-au tinut cununa, – si se afla la cele doua colturi superioare ale imaginii, ca în gravurile alchimice, Brazi si paltinasi/I-am avut nuntasi, martori veniti din paradisul terestru, Preoti, muntii mari, coloane de sustinere a templului cosmic, Paseri, lautari, ceea ce ne pune în directa legatura cu limba pasarilor care e limba paradisiaca, Pasarele mii si stele faclii – ochii apelor superioare. Acum apare în poezie mama ciobanasului. “Maicuta batrîna, cu brîul de lîna” care ca toate mamele ezoterismului rataceste în cautarea Fatului ei Frumos, ca Maica Domnului, Demeter, Afrodita, Istar si altele. Dar în balada se insista mai ales punîndu-se accentul de greutate pe aspectul ei substantial. De aceea ciobanasul cere Mioarei sa vorbeasca mumei de nunta si nu de moarte. În privinta caderii stelei observam ca poate fi vorba de o stea echivalenta cu cea a Magilor care s-a oprit în Betleem, deci acolo unde cade ea din cerurile superioare, în lumea noastra, este într-adevar o gura de rai. Spuneam mai înainte ca fluierasul de os poate fi pus în legatura cu misterele tantrice. Este o aluzie la lumea subterana si reamintim ca regele mortilor este Yama, fratele lui Manu, ceea ce ne arata ca ciobanasul se identifica cu Manu.

Yama cînta, si fluierul lui de ose se transmuta în aur prin suflul divin al lui Yama care sub aceasta ipostaza, odata cu transmutarea osului în aur, se transmuta si el în Manu. Fluierul de os este “neclintita limba” între celelalte doua fluiere. Din aceasta perspectiva, Yama si Manu sînt cele doua tipsii ale balantei cosmice, iar ciobanasul apare ca un Hermes Psihopompos conducînd sufletele mortilor spre destinele harazite lor de impecabila si implacabila Balanta. Identificarea ciobanasului cu Hermes este cu atît mai justificata, cu cît Hermes este gasit în traditia dacica sub numele de Armis sau Sarmis Vasilevs, cum îl gasim pe monede. Sarmisegetuza e orasul lui Hermes. Pastor al oilor vii, Hermes-Sarmis e si Pastorul mortilor. Curentele subtile care sînt inerente microcosmosului se afla în virtutea analogiei si în macrocosm sub forma de linii de forta, curentele subtile ale unei tari. În tarile noastre ele ni se par indicate de asa-zisa transhumanta, pribegie a oilor de la munte la ses si înapoi la munte, Urca si scoboara/si drumul masoara/trei turme de oi/de oi tot tigai, din alta varianta a Mioritei, într-un mers sacral si initiatic, evertuînd latentele spirituale ale tarii. Dar aceasta evertuare nu o fac numai turmele de oi, ci si ciobanii lor în legatura cu anumite individualitati misterioase ce le încruciseaza drumurile, de pilda, orbii ratacitori, sarmanii, care în noaptea lor si-au pierdut aproape si numele. Ne referim la o misterioasa povestire a lui Sadoveanu intitulata Orb sarac care se gaseste în Hanu Ancutei. Hanul este un punct de interferenta a diferite destine, unificate prin cîntecul din cimpoi al orbului, care le sintentizeaza pe toate. Pielea de capra neînsufletita a cimpoiului se umple cu suflul vital al orbului. “Cuprinzînd instrumentul sub cotul stîng, el tipa o data scurt ca si cum l-ar fi durut.” Toata viata orbului trece în instrumentul înviat. “Apoi începu a mormai si-a da sunet de cîntec vechi. Aista-i cîntecul Mioarei, grai orbul, întorcîndu-si spre noi zîmbetul. Daca poftesti altceva, stapîne, îti pot zice pe urma… Cimpoierul umfla mai tare foiul, apoi, calcînd cu degete repezi pe gaurile surlei chema un viers de mîhnire din departarea anilor de demult. Înaltînd ochii morti spre stele (ca Orfeu pe anumite vase antice – n.n.) lasa pliscul cimpoiului si cînta cu glas. Spunea ceva despre trei ciobani care coborau cu turmele din munte si doi dintre ei aveau gînduri rele asupra celui mai tînar: S-aude, s-aude/departe la munte/goman, gomanas/ de trei ciobanasi/goman, gomanind/ oile pornind… Iar izbucni în surla chemarea de demult. O simteam în mine ca o bataie de inima a oamenilor care au fost si nu mai sînt pe acest pamînt.”

În adevar, nu-i acesta cîntecul lui Yama, regele mortilor, conducîndu-i spre destinele lor? În urmatoarele spuse ale orbului se atinge nucleul misterului: “Eu ramînînd fara vedere înca de pe cînd eram copil, am iesit din sat de la noi si am pornit în lume. Si oplosindu-ma într-o iarna pe apa Prutului, la o perdea de oi (turma sacra în momentul iernii este învaluita de taina ca un fat în placenta lui – n.n.), am stat la niste baci batrîni, la focuri care nu se mai stingeau niciodata.” Focuri sacre ca acelea din templele vremurilor vechi. “Si acei baci vechi din pustie m-au învatat lînga foc acest cîntec.” Si acum aflam cheia întregului descîntec: “m-au legat cu blastem (care e mai mult decît un juramînt – n.n) sa nu-l uit niciodata si de cîte ori oi suna din cimpoi sa-l zic mai întîi si mai întîi.” Ce e asta daca nu o transmisiune initiatica care nu se poate face decît verbal si nu prin lectura, prin carti. Vedem deosebirea dintre recitarea simpla a poeziei si aceea care se încarneaza în sufletul cimpoierului, si se pune o întrebare. De ce n-ar mai exista si acum orbi sarmani care sa recite cu autoritate si legitim Miorita? Care-si recapata centralitatea si autoritatea prin faptul ca blastamul obliga pe recipiendar sa-l cînte înaintea oricarui altor versuri, oricare ar fi ele. Miorita rezuma toate tristetile si nadejdile noastre. But the rest is silence cum o spunea un bard initiat din Apusul îndepartat.

DOAMNE APARA SI NE PAZESTE PLAIUL NOSTRU SFANT !!!

sursa:http://ro.netlog.com/1floaredecolt6/blog/blogid=1102905#blog