Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic; nici sfintenia, nici bunatatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru traiesc mai degraba in izolare, dar atunci cand cerem exprimarea iubirii, s-ar putea sa-i intalnim, iar intalnirea cu ei ne poate schimba viata.
Pai, concluzia pe care eu am desprins-o din ceea ce am citit pana acum pe net, articole de presa sau filme, este aceea ca istoria este trunchiata, (nu cred cu sfintenie nicio varianta care circula), am realizat ca se pregateste o dictatura grea si generalizata (sincer inca nu stiu care va fi aceea), la fel , vad o lume dezbinata in care oamenii desi ar putea, nu mai au nici resursele pentru a se uni si a face ceva concret. De asemenea, dincolo de toata intoxicarea vad anumite lucruri pe care nu le stiam desi le simteam, lucruri care ma fac totusi sa sper. Vad oameni carora le pasa si ma intreb zilnic: DE CE NAIBA STAU DEZBINATI? De ce fiecare dintre aceia care au curaj sa spuna ceva o fac intr-un mod conspirat si singular. Doua voci unite dau o singura voce dar mult mai puternica.
o cata dreptate ai Vlad ,dar poate asa trebuie sa fie,poate ca uniti am fi mai usor de redus la tacere ,poate ca in fiecare camp nesemanat trebuie sa creasca si cate o floare,iar daca toate florile ar fi intr-un singur loc,atunci acel loc cu siguranta va fi Raiul,iar clipa aceea inca nu a sosit…zi frumoasa si plina de bucurii si multumesc din suflet pentru vizita extrem de binevenita !!!
Lasand formularile protocolare la o parte, vreau sa te felicit pentru ceea ce faci aici. Fie ca le spune Illuminati, Triada, Stapanii din umbra, tot nu sunt mai multi decat noi. Diferenta intre ei si noi este ca doar aceea ca ei stiu exact ce anume au de facut…. Mizez mult, dar mult de tot pe faptul ca (cel putin eu asa simt) schimbarea va veni curand si ca va veni indiferent de vointa noastra sau a lor.
“La final, totul va fi bine!”
“Nu este bine? Inseamna ca inca nu am ajuns la final”
…exact asa cum spui Vladut,vom spera si vom fi pe baricade cautand in ceruri si prin maruntaiele pamantului pana vom gasi ceea ce cautam,daca uneori obosim ,iar unii vor profita de acele timpuri si ne vor lovi cu pietre, totusi ,vom avea increderea ca exista o sanctiune pentru bine si pentru rau,iar daca intarzie sa apara, inseamna ca nu a sosit inca ora…….seara frumoasa suflete si multumesc ,multumesc ,ca mi-ai trecut pragul cu ganduri bune si incurajari,va veni ziua, cand toate acestea ti-i se vor intoarce inzecit !!!
Foarte interesant… am sa le urmaresc pe indelete, la cafeluta
atunci pofta buna la cafeluta de dimineata !!!
Hmmm. Cred ca blogul asta creeazadependenta! Interesant!
o Vlad ,cu atata informatie suntem bombardati,incat aproape nu mai stim ce sa credem ,mi-ar place sa aud mai multe pareri….zi frumoasa !!!
Pai, concluzia pe care eu am desprins-o din ceea ce am citit pana acum pe net, articole de presa sau filme, este aceea ca istoria este trunchiata, (nu cred cu sfintenie nicio varianta care circula), am realizat ca se pregateste o dictatura grea si generalizata (sincer inca nu stiu care va fi aceea), la fel , vad o lume dezbinata in care oamenii desi ar putea, nu mai au nici resursele pentru a se uni si a face ceva concret. De asemenea, dincolo de toata intoxicarea vad anumite lucruri pe care nu le stiam desi le simteam, lucruri care ma fac totusi sa sper. Vad oameni carora le pasa si ma intreb zilnic: DE CE NAIBA STAU DEZBINATI? De ce fiecare dintre aceia care au curaj sa spuna ceva o fac intr-un mod conspirat si singular. Doua voci unite dau o singura voce dar mult mai puternica.
o cata dreptate ai Vlad ,dar poate asa trebuie sa fie,poate ca uniti am fi mai usor de redus la tacere ,poate ca in fiecare camp nesemanat trebuie sa creasca si cate o floare,iar daca toate florile ar fi intr-un singur loc,atunci acel loc cu siguranta va fi Raiul,iar clipa aceea inca nu a sosit…zi frumoasa si plina de bucurii si multumesc din suflet pentru vizita extrem de binevenita !!!
Lasand formularile protocolare la o parte, vreau sa te felicit pentru ceea ce faci aici. Fie ca le spune Illuminati, Triada, Stapanii din umbra, tot nu sunt mai multi decat noi. Diferenta intre ei si noi este ca doar aceea ca ei stiu exact ce anume au de facut…. Mizez mult, dar mult de tot pe faptul ca (cel putin eu asa simt) schimbarea va veni curand si ca va veni indiferent de vointa noastra sau a lor.
“La final, totul va fi bine!”
“Nu este bine? Inseamna ca inca nu am ajuns la final”
…exact asa cum spui Vladut,vom spera si vom fi pe baricade cautand in ceruri si prin maruntaiele pamantului pana vom gasi ceea ce cautam,daca uneori obosim ,iar unii vor profita de acele timpuri si ne vor lovi cu pietre, totusi ,vom avea increderea ca exista o sanctiune pentru bine si pentru rau,iar daca intarzie sa apara, inseamna ca nu a sosit inca ora…….seara frumoasa suflete si multumesc ,multumesc ,ca mi-ai trecut pragul cu ganduri bune si incurajari,va veni ziua, cand toate acestea ti-i se vor intoarce inzecit !!!
Multumesc Vladut !!!
OH ! Lol… am dat link gresit.
E acelasi
e ok Vlad,calitatea sunetului este mult mai buna decat la clip-ul postat de mine …mersiiiii