SCRIEREA APARTINE D-LUI CONSTANTIN OLARIU
Despre mitologia greacă învățăm de cînd deschidem ochii, că este temelia civilizației antichității și dacă nu ar fi fost ei, omenirea ar fi rămas tot la ghioagă și praștie, adică într-o sălbăticie sau barbarie îngrozitoare, cum au spurcat cu mare năduf tot ceea ce nu era grec, secole de-a rîndul în trecutul îndepărtat. Dar dacă o iei la socotit din aproape, atunci ai ,,norocul” să le aduci mare supărare ziditorilor de lumi, civilizații, religii și culturi, fiindcă trebuie să le pui în nas oglinda adevărului care îi arată tare hîzi și hoți de ,,se sparie gîndul”.
Pentru a-i pune pe ceilalți cu botul pe labe și mintea în cui, subțirii greci de prin secolele Vll î.e.n. s-au pus pe mare agoniseală, ticluindu-și un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând cele mai degradante apucături umane ca repere de morală divină(viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, mișelia, fățărnicia, nedreptatea) și transformînd pederastia și scîrbavnica unealtă, într-o parte importantă a religiei oficiale prin cultul falusului.
Poetul tragic Euripides(480-406 î.e.n.), spirit lucid al epocii în care a trăit pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmație năucitoare privitoare la divinitățile lor din ceruri: “Zeii ar trebui să fie mai înțelepți decât muritorii”.
Oratorul Isokrates(436 – 338 î.e.n.) scrie că poeții: ,,au istorisit asemenea povești despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre dușmani; căci ei le-au reproșat zeilor nu numai răpiri, adultere și acceptare de plocoane de la oameni, ci și că s-ar fi înfruptat din carnea propriilor copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri mamele precum și multe alte fărădelegi născocite pe seama lor”. (Asupra schimbului de bunuri, XI, 38) Aici nu se vede nici urmă de cultură, civilizație, sau ,,revelație” ci numai monstruozități care ar îngheța de groază orice minte sănătoasă nedată după făcătură, fie ea și elenistică!
Să vedem cine erau acești zei plini de răutate, lăcomie, ură și venim și ce făceau în lumea lor și a pămîntenilor pe care îi conduceau cu bici de fier și vorbe de foc.
Titanii în mitologia vechilor greci sînt cei șase fii ai lui Uranus și ai Gaiei: Coeus, Crius, Cronos, Hiperion, Iapetus, Oceanos și cele șase fiice: Mnemosyne, Phoebe, Rhea, Theia, Themis și Thetys. Ei alcătuiau prima generație divină, de la zidirea lumii după zicerile lor, dar mult înainte cîrdului ce s-a aciuat în Olimp unde au stabilit ei cuibarul fiorosului Zeus. Uranos era o divinitate foarte veche a grecilor care stăpînea Raiul dar și zeul suprem timpuriu, fiind fiul și totodată soțul Gaiei sau Geea, poveste asemănătoare cu Cybele și Atis din mitologia frigienilor de neam arimin sau nord carpatin. Geea este considerată ca Ma, din care s-au născut toți zeii, ea apărînd din haosul primordial ca prima entitate cu trup și suflet, izvodind atît ființele de lumină cît și cele trupești de pe pămînt, trăsături foarte asemănătoare cu cele ale Tiamat din mitologie emeș/sumeriană pe care pricepuții greci, deși au cunoscut-o din scrierile lui Berossos și alții, nu au menționat-o niciodată. Să rămînă numai ei cu cultura furată de pe la alții și apucătura monstruoasă – pederastia – moțul lumii?
În mitologia grecilor titanii erau un grup de ființe cerești venit dintr-o altă cultură care trebuia nimicit de făcătura lor și astfel i-au făcut potrivnicii zeilor olimpieni și ciuca bătăilor acestora. Povestea va fi reluată de ivriți după vreo șapte secole dar drumul pe care au mers aceștia este cam același cu al grecilor. În tradiția greacă titanii erau considerați adesea iraționali și reprezentau forța oarbă a violenței primitive, poveste născocită de priceputul Hesiod(secolele Vlll-Vll î.e.n.) care a fost primul ticluitor și făcător de ,,adevăruri grecești” cu care și-a luminat neamul prin scrierea Teogonia iar pe ceilalți i-a băgat într-o beznă că nu știu pe unde să-și caute curul.
Ca să le dovedesc subțirilor greci că sînt mari hoți și cei mai mari mincinoși ai antichității, am să le dau spre înveninare nemărginită, un mit din cultura emeș pe care europenii nu știu pe unde să o pună ca să nu-i supere pînă la înălbăstrire, ce ne zice că Ki(poate fi citit și Gi sau Ge) a fost o zeiță a pământului din care s-au născut toate cîte cele. Acest duh al Maicii Pămîntești(ki în eme-gi înseamnă pămînt iar ge aresensul de nobil, civilizator, ales)împreună cu Anu sau Tatăl Ceresc, au zămislit șapte veghetori cerești – Annunanki – cărora le-a dat spre dreaptă rînduială atît cele din ceruri cît și de pe pămînt. La greci, fiii familiei divine erau numai șase, poate că fiind prinși asupra hoției și luînd-o la fugă să scape de păruială, au pierdut în alergare un duh/zeu. În unele legende Ki și Anu au fost frate și soră, fiind copii lui Anșar(care simboliza totalitatea lucrurilor cerești) și Kașir(care simboliza totalitatea lucrurilor pământești), personificări anterioare ale cerului și pământului. Fiind făptura izvoditoare a lumilor nevăzute și văzute, cel mai iscusit fiu al lor a fost Enlil, zeul aerului. Și iarăși îi îndemn pe hoțomani să belească bine ochii în aceste scrieri să ia aminte pentru cei fără de minte și rușine, fiindcă datele din aceste ziceri le demască furtișagul. Conform legendelor, cerul și pământul au fost inseparabile până când s-a născut Enlil; acesta fiind cel care a despărțit cerul și pământul în două. Anu a luat cerul, iar Ki împreună cu Enlil, au luat pământul. Și noi avem o povestioară mușată/frumoasă care spune că la începuturi cerul era așa de aproape de pămînt încît soarele umbla ziua deasupra capetelor oamenilor iar căldura lui, rău îi dogorea la tărtăcuțe. Atunci sfîntul Petru l-a rugat pe Dumnezeu să ridice cerul cît mai sus, astfel să nu mai sufere muritorii de atîta pîrjol și de atunci așa au rămas înfăptuirile cele vechi. Iar miturile emeș/sumeriene aminte mai sus, sînt scrise cu 2000 de ani înaintea celor grecești, dar vechimea lor este mult mai mare, fiindcă emeșii cînd au plecat din toriștea carpatină, ele erau deja conceptualizate. Să revin la poveștile iscusiților greci care ne spune că la îndemnul mamei lor, Cronos, și-a mutilat tatăl lăsîndu-l fără bărbăție și astfel oprind ,,izvorul renașterilor” i-a luat locul, devenind stăpânul universului dar mereu avea tremurici de groază fiindcă într-o proorocire aflase jupînul că și el va fi detronat de propria odraslă. Cronos avut cu Rheea copiii Demetra, Hestia, Hera, Hades, Poseidon și Zeus.
Ajungînd soția lui Zeus, Hera îi reproșează acestuia că este prima născută și ar trebui să-i arate mai mult respect lăsînd destrăbălările pe seama muritorilor, deci îi era și soră mai mare, și tare mă doare acest incest ajuns morală divină, cam tot așa cum va apărea mai tîrziu la ivriți și alți pîrliți numai de revelații!
Când Zeus i-a luat tronul lui Cronos prin mișelie, frații mazilitului, titanii, i-au venit în ajutor și le-au declarat război cetei de parveniți și uzurpatori cerești. Lupta – cunoscută la ei sub numele de titanomahia – a durat zece ani și s-a sfârșit cu victoria tineretului destrăbălat care le va fi exemplu demn de urmat vechilor greci aproape o mie de ani. Drept pedeapsă pentru că au înfruntat noua gașcă de tîlhari pofticioși de puteri cerești, la porunca lui Zeus titanii au fost aruncați în Tartarus după care s-au tras toate zăvoarele minciunii și nemerniciei, crăcănîndu-se numai el cîtu-i universul.
Denumirea mai este purtată de câțiva zei și semizei, care erau descendenții titanilor, și trebuie să-i amintim în primul rînd pe fiii lui Iapetus și ai Clymenei.
Dar cuvîntul titan în greacă definește numai aceste duhuri cerești întrupate bătute măr de Zeus apoi aruncate din înaltul cerului pe pămînt și înghesuite în Tartaros(adică o Tărtărie după urechea scornitorilor) tot așa cum a făcut și plăsmuitorul Ioan în Apocalipsa lui plină ochi de minciuni și născociri drăcești, cînd l-a urcat pe Iahwe în înaltul cerului și înhățîndu-l de coadă pe șarpele cel vechi, l-a aruncat împreună cu Dumnezeul lui în iazul de foc de sub pămînt. Numai limba română veche păstrează sensul profund al cuvîntului titani ca ființe fără trup, adică numai făpturi nebuloase sau năluci cum am mai zice. Pentru că ti are sensul de neam, clan, rubedenii, cei care trăiesc împreună și tană: ceață, nebuloasă, pîclă. Și iarăși i-am prins cu mîța în sac pe fudulii greci! Ca să le fie supărarea și mai mare, le zic de la obraz că în mitologia vedică ce nu are nici o legătură cu vînjoșenia lui Hercule, Hermes sau Zeus, zieța Danu care este fiica lui Daksha, adică Ziditorului, fiind considerată ca zeița primordială a apelor, mai era scrisă și sub forma tanai sau tana, adică cețurile cele mari ale apelor pînă în înalturile cerurilor de la începutul zidirii văzutelor și nevăzutelor. Să nu ne mai aburească ei cu tana/ceața grecească fiindcă ne-a ajuns pînă acuma de nu am fost în stare să scoatem nasul dincolo de plăsmuirile lor îndrăcite și cu mare îndîrjire meșteșugite.
Deci grecii au luat acest mit pe baza căruia și-au constituit propria mitologie, din cultura populațiilor carpatine în prima parte a mileniului l î.e.n. cînd s-au chitit să-și pună și ei de o religie că o fi bună la ceva și asta, dacă neamul mioritic o cinstea cu atîta pioșenie. Ca să nu se știe de unde au furat, au început să spurce vîrtos pe geți dar mai ales pe pelasgii cu care încă trăiau împreună prin tot Peloponezul. Dar locul hoției ne este dezvăluit de către poetul grec Pindar(522-443 î.e.n.) care îl amintește pe poetul Pherenicos din Heracleea, un înaintaș de-al său ce a lăsat scris în versuri zicerea: ,,Hiperboreii locuiesc în părţile îndepărtate lîngă templul lui Apolo. Ei sînt cu totul nedeprinși la război și se trag, după cum spun tradiţiile, din neamul titanilorcelor vechi; ei sînt stabiliţi sub suflul cel rece al lui Boreas și cinstesc pe un rege din neamul arimaspilor.” Și prin secolul V al erei noastre, se mai păstra amintirea acestei lumi fabuloase de la nordul Istrului fiind amintită de poetul latin Claudian ce a scris despre pasărea fenix plină de mister că își are cuibul în munții titanilor de lîngă Ocean(Marea Neagră), adică în Carpații noștri, de nu le-ar crăpa unora rînza de ciudă. Adică să ne fie clar nouă, așa cum le-a fost lor limpede minciuna; titanii din mitologia lor erau știuți ca locuitori ai ținuturilor unde își avea baștina și neamul geților!
Giganții sau Gigas, un alt grup de personaje mitologice legate tot de născocirile vechilor greci erau fiii lui Uranus și ai Geei cu trupuri uriașe născuți din picăturile de sânge care cădeau pe pământ, după ce zeul Cronos i-a luat în luptă cinstită bărbăția tatălui său Uranus. Printre giganți se numărau: Alcyneus, Clythius, Enceladus, Ephialtes, Eurytus, Hyppolytus, Mimas, Pallas, Polybotes, Porphyrion și Thoas. Se spunea că Geea/Gaia i-ar fi născut pe giganți ca să-i răzbune pe frații lor, titanii, închiși de către Zeus în Tartaros. Giganții erau sprijiniți de mama lor (alungată de Zeus din Olimp), și de aliații lor, cei trei Hekatoncheiri. O plantă vrăjită de-a zeiței Gaia îi ajuta pe giganți în lupta ce o purtau cu ceata de destrăbălați cocoțați în Olimp care se dorea noua cetate a cerurilor. Aflând de aceasta Zeus interzice copiilor titanilor Hyperion și Theia, Eos(aurora), Selena(luna), și Helios(Ielios – soarele) să apară înainte terminării luptei, adică erau un întuneric cumplit și numai ochii dedați cu întunericul și mișelia puteau să se descurce.
Deși de origine divină, erau totuși muritori și puteau fi omorâți, dar numai de către un zeu și un muritor în același timp, motiv pentru care zeii, în gigantomahie(lupta dintre olimpieni și giganți), au chemat în ajutor pe Dionysos și mai ales Heracles a cărui mamă era muritoare(povestea este preluată de ivriți în Apocalipsa lui Ioan sau inclusă de iudeo-creștinii greci?), ambii fiind fiii lui Zeus. Nefericiții titani au cam dispărut pentru că ei nu puteau trăi pe pămînt după vrerea și stăpînirea lui Zeus dar unii au avut ceva feciori numiți giganți care sălășluiau printre oameni. Aceștia ca fii ce nu și-au uitat părinții nimiciți de vînjosul Zeus, au atacat cerul, aruncând cu stânci și cu trunchiuri de copaci fiind însă prăpădiți pentru vecie de către zeii olimpieni. Dacă luăm la socotit din aproape, sub aspect lingvistic numele fiilor titanilor – giganții – descoperim că este un cuvînt compus ce provine din limba vorbită de geți, pelasgi și celelalte seminții arimine prin mileniile ll-l î.e.n.
În mitologia egipteană se spune că neamul lor plecat de undeva din nord, a ajuns în valea lui Hapy datorită priceperii și înțelepciunii păstorului ceresc Anti care i-a călăuzit către acest ținut binecuvîntat de Ziditor. Iar cuvîntul gig înseamnă frumos, civilizator, nobil, de neam ales, adică tot un neam plin de sclipici la minte pe care Creatorul i-a izvodit și iubit ca un părinte. Și ne mai spun vechii greci, că, titanul Iapet ca fiu al Tatălui Ceresc și Mamei Pămîntești a avut la rîndul lui patru fii: Atlas, Menoetius, Prometeu și Epimetheus, Menoetius. El a fost învins de Zeus și prăvălit în Tartar. Odrasla Prometeu este nu numai ziditorul și părintele ocrotitor al neamului omenesc după zicerea lor, dar el le-a dat toate cunoștințele necesare cum să poată trăi mai ușor, aducîndu-le chiar focul sacru din cer ca să-și poată pregăti hrana. Tot el le-a dat scrierea, adică atunci cînd grecii și-au ticluit aceste ziceri, la nord de Istru se scria în draci iar siturile de la Tărtăria, Turdaș, Gorban, Lepenski Vir, Vinca, Koranovo și altele confirmă din plin aceste resturi de istorie arimină descoperite în cinstitele hoții din în miturile grecești.
Nemuțul nostru pripășit în Ki-en-gi, din vremi uitate, a pornit prima migrație din Carpați către văile Tigrului și Eufratului pe la mijlocul mileniului Vl î.e.n. iar a doua pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. și prin năravul scrisului, a lăsat ca moștenire urmașilor lor și nu ivriților, ceva scrieri cu miturile, legendele și credințele lor.
Ne zic niște tăblițe de lut de pe la mijlocul mileniului lll î.e.n. că după zidirea lumii, Creatorul An și-a trimis pe pămînt unul dintre cei 7 veghetori și judecători cerești, împreună cu ființele cerești – îngerii – să îndrume la cele firești pe fiii Omului, după Legea Adevărului și Dreptății, dar mai ales în credința față de Ziditorul lumii. Dar văzînd îngerii că fiicele oamenilor sînt foc de frumoase, au început să le scapere privirile după ele. Și așa luați de iele și de ele la prăjit cu foc dogorit, săracii nedați la cele lumești au căzut în păcat cu stricăcioasele fiice ale oamenilor. Căpetenia lor Martu sau Marța/Marta s-a ținut el ce s-a ținut tare și nededat la cele lumești, dar potopindu-l focul inimii s-a dus săgeată la mama sa divină și i-a cerut sfat să nu ajungă în mare păcat. ,,În cetatea mea am prieteni, iar ei și-au luat soții. Am însoțitori dar și aceștia și-au luat soții. În cetatea mea, potrivnic prietenilor mei, numai eu nu mi-am luat soție. Eu nu am soție, eu nu am copii.” Maica Strălucitoare îl întreabă pe înfierbîntat dacă și muritoarea, fiica marelui preot din Ninab îi ,,înțelege privirea sa”, adică are și ea mare jăratec la călcîie. Ne zice legenda că din căsătoria fiilor cerului cu fiicele oamenilor, s-a născut un neam aparte de oameni, mai înalt decît cel care trăia atunci pe pămînt, adică urieși dar și mai isteț. Deci povestea nu este grecească fiind scrisă cu cel puțin 2000 de ani înaintea Teogoniei lui Hesiod, și chiar apariția giganților este diferită față de mitologia grecilor. Însă aflînd Ziditorul de această stricăciune, s-a supărat foc pe odraslele cerești pe care le-a pus la popreală și cazne grele iar pe pămînteni a hotărît să-i dea pradă unui potop nemaivăzut. După potolirea urgiei au scăpat după unele legende numai acești urieși. Iar numele neamului de urieși este amintit indirect în Geneza ,,6,4: În vremea aceea s-au ivit pe pămînt uriași, mai cu seamă de cînd fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii: aceștia sînt vestiții viteji din vechime care au fost oameni cu nume”.
Dar această povestioară nu putea avea rădăcinile decît în baștina carpatină de unde au plecat emeșii, iar cei care au rămas la vatră, adică românii de azi încă mai păstrează mitul în zicerea despre jidovi.
Ca să ne dezmeticim cum vine hoția, am să vin cu o zicere din Cartea Jubileelor, unde la 7,21-22 sînt menționate trei categorii de oameni foarte mari: Uriaşii, Naphil şi Elio. În irlandeză, adică vechea pelasgă, cuvîntul nifl are sensul de ceață sau întunecat, ascuns vederii, iar în limba română cuvîntul nefele este partea de pe burtă a unei blăni de vulpe cu care se căptușeau căciulile sau hainele din blană pe dinăuntru, fiind partea nevăzută. Mai avem tot în româna veche cuvîntul nefle cu sensul de valoare mică, fără importanță, deci Nafilii erau nevăzuții, ascunșii, sau întunecații și cei care fac rău.
În limba greacă nephele, înseamnă nor, sau o nălucă făcută de Zeus pentru a o substitui pe Hera de care se îndrăgostise regele lapit Ixion. Din această legătură s-au născut Centaurii, printre care şi Getos, strămoșul neamului get după mintea grecilor. În textul grec cuvîntul ,,uriași„ este scris prin ,,titani” sau ,,giganți”.
În Cartea lui Eno, varianta etiopiană, scrie că îngerii veghetori s-au împreunat cu fetele oamenilor şi au născut uriașii. Dar povestea nu vine din Tora pentru că în Facerea la 6,1-6 avem zicerea ,,Cînd au început oamenii să se înmulțească pe fața pămîntului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales. Atunci Domnul a zis: «Duhul Meu nu va rămîne pururea în om, căci și omul nu este decît carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de 120 de ani». Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar după ce s-au împreunat cu fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și s-a mîhnit în inima Lui.” Oricît ne-am trudi să căutăm în Tora sau Talmud să-i găsim pe ,,fiii lui Dumnezeu” nu vom da nicicum de ei, ci vom găsi numai pe Satana și tot tineretul drăcesc cum este în Iov la 2,1, Judecători la 13,17 și Samuel Cartea 1, la 18,10!
Vedem că termenii folosiți de ivriți atunci cînd i-a pălit rău damblaua revelațiilor, sînt cuvinte grecești, sau ajunse în limba greacă din alte limbi cum se poate dovedi cu mare ușurință, ei numind pe acești uriași viteji care au un nume,ori Herodot spunea despre neamul get că este cel mai viteaz și mai cinstit dintre toate celelalte inclusiv cel grec pentru că ivriții în acele vremuri nu erau decît un trib de sălbătăciuni pe care istoria încă nu-l cunoștea.
Ca să-i aflăm pe acești uriași din vechime ce erau ,,oameni cu nume” după cum zice Făcă-Tora, vom căuta tot în scrierile din vechime dar nu în cele ivrite care toate sînt numai făcături îndrăcite, sau cele ale grecilor mari meseriași în falsuri, ci în istoria adevărată scăpate de la Marea falsificare a Militia Cristi care a început odată cu impunerea iudeo-creștinismului în anul 381 ca religie oficială în imperiul roman.
Împăratul roman Octavianus Augustus face o expediție împotriva geților în anul 9 al erei noastre pe care îi învinge cucerind ținutul Panonia, iar evenimentul este cinstit cu mare pompă în capitala imperială printr-un monument ridicat în Forumul din Roma. Ovidiu în Fastele scrie despre acest monument următoarele:,,Măreț este monumentul, măreață este statuia zeului și demne de trofeele luate de la giganți.” Asta spune istoria adevărată și nu cea revelată din tușinătura pistilului lui Avraam sau din bărbăția grecului Hercules din care a țîșnit năvalnic tot neamul omenesc!
Mai vin cu o zicere tot de la romani unde poetul Marţial, îl numește pe Domițian, cînd purta războaie cu geții pe la anii 86 ,,învingător al giganților” iar poetul Arruntius Stella, îl laudă pe același împărat că a obținut un ,,triumf asupra giganților”. Mult întuneric ați mai băgat în capul bietului român de nu mai este în stare să-și recunoască adevărata istorie și spiritualitate strămoșească. Cum să vă vină vouă pe gust aceste ziceri care distrug ca un pîrjol toate făcăturile puse la cale împotriva neamului get de mai bine de 2000 de ani, de la care ați furat și v-ați îmbogățit! Nu se putea ca Europa să cunoască adevăratul neam scoborîtor din zei pentru că el nu se pupa cu Talpa Iadului și nu se ținea tot într-o hîrjoană cu Satana și nici nu venea din faimoasa antichitate greacă!
Claudian a fost un poet roman de origine greacă născut în Alexandria. În anul 395 ajunge la Roma și intră în grațiile împăratului Honorius și a șefului armatei Stilicon pentru care scrie mai multe panegirice și satire împotriva celor neascultători sau clevetitori, adunate în De raptu Proserpinae, De bello gothico dar și alte cărticele. În scrierea în care îi laudă pe romani că i-au învins pe goți și geți în luptele din anii 402 și 403, el spune că i-au învins petitani, adică acel neam scoborîtor din zei aciuat în jurul Carpaților pe care toată antichitatea de pînă la acele vremuri așa îl știa. Încă mai era ceva adevăr în memoria colectivă a locuitorilor din impe-riul roman, dar Militia Cristi – fioroasa poliție politică a iudeo-creștinismului – a lucrat cu mare îndîrjire, reușind să falsifice toată istoria acestui neam scoborîtor din zei și să-l scoată în afara timpurilor cunoscute. Unul dintre cei șase titani după zicerile grecilor a fost Iapet, pe care meșterii ivriți în revelații l-au făcut Iafet, și scriu acești plăsmuitori în Facerea pentru ortodocși la 10,2 că fiii acestuia au fost Gomer, Magog, Tiras, Meșec sau Maș, Madai, Iavan, Tubal. Dar în textele care explică numai pe înțelesul lor, Tora și Talmudul, scriu că Magog este Gitia iar pe Gomer îl știm din alte izvoare că este Sciția! Adică pretinsele revelații mozaice sînt numai falsuri și hoții la drumul mare, apărate timp de peste 1600 de ani de greci și șărpăria de la Vatican cu sabia și mare pîrjol împotriva celor care puneau întrebări prea iscoditoare și băgărețe !
Numele acestui neam de viteji amintit mai sus în scrierile mozaice este geți(ge: nobil, ales + ti: neam, clan), taman cum îi scrie poetul latin Ovidiu în Pontice ll, 9 Lui Cotys, pe la anii 15 cînd se afla mazîlit la Tomis. O mărturisesc iarăși ei obrăznicindu-se că ce au furat este tot revelat, recunoscînd că acești uriași sînt fiii lui Enoh, sau Enac cum scriu în Numeri 13,33 despre neamul nostru din Palestina: „Acolo am văzut noi uriași, pe fiii lui Enac, din neamul uriașilor; si noua ni se părea ca sîntem față de ei ca niște lăcuste și tot asa le păream și noi lor”. O altă dovadă o găsim în Deuteronum 2,10-11: „Înainte au locuit acolo Emimii, popor mare, mult la număr și înalt ca fiii lui Enac. Și aceștia se socotesc printre Refaimi ca fiii lui Enac”, ori munții Carpați mai erau cunoscuți în antichitatea secolelor lll î.e.n – Vl e.n. ca munții Rifa. Mărturisirea o mai găsim în Facerea la 15,20 unde ni se spune că Elohim le-a juruit ivriților tot Canaanul unde locuia și refaimii. Dacă îndepărtăm terminația imi care arată pluralul, avem numele tribului Refa după scrisorelele lor. Amintirea acestui neam carpatin o găsim în numele localității Rafa din județul Vrancea, la poale de Carpați/Rifa și în numele orașului Rafah din sudul fîșiei Gaza de astăzi, acolo unde locuiau acești refaimi ca urmași ai vechilor giganți arimini oploșiți prin acele locuri!!!
Numeroase izvoare latine spun că împărații romani Augustus, Domițian și Honorius i-au învins pe giganți, purtînd războaie crîncene cu geții din nordul Istrului și Panonia, deci numai geții erau cunoscuți în antichitate ca venind din neamul titanilor sau giganților. Iar aducerea lor pe lume ca ,,neam scoborîtor din zei” adică din îngerii păzitori și veghetorii Tatălui Ceresc s-a făcut la începutul lunii martie, după cum putem deduce din datele venite din unele izvoare antice.
Urmele acestor giganți chiar există pe plaiurile mioritice deși ele sînt ascunse de arheologii români. În curbura Carpaților, în munții Bucegi și alte locuri ale României, au fost scoase la lumina zile prin săpături, mai multe schelete de oameni care arată că avea o înălțime cam de 2,4 m și chiar mai mult după mărturiile celor care au participat la săpături, unele schelete erau dublul înălțimii unui om, însă toate descoperirile au fost învăluite într-o ciudată conspirație și numai cîteva persoane au avut curajul să vorbească despre ele și să prezinte fotografii pentru că, oficial, ei nu există. Ascunderea rămășițelor de schelete ale populației gigantice care a trăit cîndva pe teritoriile României, este încă o dovadă a uneltitorilor hicleniți care se țes și se tot țes în jurul istoriei și culturii noastre să nu o cunoaștem deloc pentru că alții se fălesc cu ea de aproape 2000 de ani și rău le-ar veni la sfîrlă să o încaseze cu ghioaga pentru nelegiuita hoție și minciună.
Românii au o legendă a jidovilor(urieșilor, fără a se confunda cu jidovii cazari) care spune că în vremurile de demult, aici locuiau două rase de oameni; una mai mică de înălțime cam de 1,60 m, cu pielea albă, părul castaniu închis sau negru, fața ovală, nasul drept și sprîncenele lungi și arcuite. Cea de-a doua rasă era foarte înaltă trecînd de 2 m. pielea albă, ochi albaștri sau verzi, părul blond sau roșcat, ondulat și care erau foarte blînzi. Ei au adus întreaga înțelepciune cerească vechilor români, dar fiind uneori necăjiți de ceilalți oameni, o parte dintre ei au plecat către soare-răsare, iar cei rămași s-au amestecat cu cealaltă rasă, rezultînd o populație nouă.
Legenda născută în jurul Carpaților care amintește de existența giganților în această regiune dar și la est de acești munți, este descoperirea civilizației Takla Makan din nord-vestul deșertului Gobi în depresiunea Tarim(tărîm în limba română înseamnă ținut). În deșertul Takla Makan s-au găsit mai multe zeci de trupuri uscate ale unei populații de origine europeană; bărbații aveau cam 2 m., părul roșcat sau șaten deschis, unul era îmbrăcat cu o haină lungă pînă la genunchi de culoare vișiniu închis, pantaloni albaștri iar în picioare purta un fel de cizme. Era încins cu un brîu cu modele deosebite care se găsesc pe vechile țesăturile din Europa Centrală şi Răsăriteană. Şi cizmele aveau modele cusute pe ele. Pe față avea pusă o pînză de culoarea hainei. Această civilizație a dăinuit în actuala regiune a deșertului pe la 2500 – 1700 î.e.n iar ultimele rămășite au rezistat pînă în secolul Vlll î.e.n. Era o civilizație cu agricultură bazată pe irigații și un comerț foarte dezvoltat cu India de vest, Mohenjo – Daro și Sumer. Țineau un fel de evidență cu ajutorul unor bile cu semne pe ele pe care le puneau în vase iar acestea aveau la rîndul lor anumite semne. În localitatea Gorban din județul Iași a fost descoperit în anul 2001 un vas ce avea înăuntru o adevărată comoară; 21 de statuete cu simboluri feminine şi 21 de simboluri masculine împreună cu 42 bile mici de lut ars ceea ce mă face să cred că această civilizație a plecat pe la începuturile mileniului lll tot către est pînă a prins-o istoria unde au descoperit-o arheologii chinezi.
Încă o ramură a giganților/uriașilor descoperită în falsificata istorie a românilor și interzisă acestora de atîta amar de vreme să o cunoască!
Atlas este unul dintre titanii din generația a doua fiind fiul lui Iapetus și al Clymenei/Themis și frate cu Epimetheus, Menoetius și cu Prometeu. Căsătorindu-se cu Pleione, fiica lui Oceanos, au avut împreună șapte fete numite Pleiade: Sterope, Merope, Electra, Maia, Taygeta, Celaione, Alcione. În alte mituri se spune că ar fi fost căsătorit și cu Calipso cu care ar fi avut un flăcău pe nume Auson sau după altele ar fi fost și Latin ca urmaș al acestui cuplu ceresc. Odraslele lui Atlas, au mai fost numite în mitologia grecilor, atlanți iar fetele atlantide.
Despre nașterea lui Atlas, legendele grecilor spun că titanul Iapetus a luat de nevasta Clymene fiica titanuluiOceanos, şi a avut de la ea un băiat curajos și cu inimă mare pe care l-au numit Atlas, după care a mai adus pe lume pe gloriosul Menoetius, inteligentul plin de șiretlicuri Prometeu, şi înțeleptul Epimetheus.Unii lingviști moderni au încercat să descopere rădăcina numelui Atlas în indo-europeană, născocire atît de dragă culturii europene dar nu au reușit să ajungă la fundul înțelepciunii. Am să-i ajut eu să priceapă adevărul acolo unde minciuna este de nepătruns iar falsul a ajuns sacralitate. Fiindcă titanii și-au avut obîrșia în ținutul de la nordul Istrului, și numele eroului trebuie căutat în limba acestui neam încă inexistent în istoria și cultura Europei. Avem în eme-gi cuvîntul ad/at cu sensul de tată, strămoș, cer, cîntec și lazîn româna veche care înseamnă teren despădurit recent pentru al folosit ca pășune sau pentru agricultură; cîmp cultivat sau acoperit cu iarbă; curătură, pămînt desțelenit dar și las: alb. Sensul cuvîntului Atlas, ar fi tatăl luminos sau scoborîtor din cer, adică un fel de Tată Ceresc dar foarte vechi, așa cum erau toși titanii; sau altă variantă semantică ari fi Țara Sfîntă. Trebuie să precizez că actualul teritoriu al României pînă pe la anii 1870 era acoperit în proporție de peste 75% cu păduri, iar românii în vremurile de bejenie pentru a se feri de prădători, își făceau în mijlocul codrului mici poieni – curături, laze – unde își întemeiau așezările ferite de ochii curioșilor.
Fiind Atlas fiu de titan și la rîndul lui titan, Zeus l-a pedepsit să poarte veșnic pe umeri bolta cerească iar tărîmul lui unde se chinuia atît de amarnic era undeva în nord, avîndu-l ca tovarăș de suferință pe Prometeu, fratele său. Dar asta este după pana celor îndrăciți care au pornit ca un tăvălug să falsifice tot ce nu era grec, alții mai liniștiți la cuget și tot dintre a-i lor ne zic unele mituri diferite pe care trebuie să se analizăm ca să înțelegem pe unde și-a priponit Dracu năravul ticălos.
Atlas sprijinind pămîntul, așa cum a vrut îndrăcitul Zeus, iar imaginea din dreapta îl prezintă pe titan cu pămîntul pe umăr, în spate stînd ridicat în coadă un șarpe, simbol totemic apărut foarte des pe tăblițele de plumb iar în fața lui vulturul cum îi sfîșîie ficatul lui Prometeu. Atît Titanul Atlas, cît și Pelasgul Prometeu au fruntea înfășurată cu bentița specifică neamului arimasp, adică a celor scoborîți din Sîntu/Senta cum se vede la Șinca Veche.
Diodor din Sicilia în scrierea Biblioteca istorică, Cartea lll, LX ne prezintă o legendă a lui Atlas astfel: ,,După moartea lui Hyperion – se povesteşte – fiii lui Uranos şi-au împărţit între ei domnia. Cei mai vestiţi au fost Atlas şi Cronos, Atlas a primit domnia de lîngă Ocean, iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-a spus atlanţi. Atlas şi-a dat numele său şi celui mai înalt munte din ţara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul legile mişcărilor cereşti, împărtăşind oamenilor şi teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pămîntul. Şi, în această formă închipuită, în care mitologia ne înfăţişează reprezentarea globului ceresc, Atlas avea mai mulţi fii, dintre care unul, Hesperos, se deosebea prin evlavia lui, prin sîmţămîntul de dreptate faţă de supuşi şi prin acela al omeniei. Cîndva Hesperos – urcîndu-se pe vîrful muntelui Atlas, ca să observe astrele – ar fi fost răpit de furtuni dezlănţuite pe neaşteptate şi a dispărut de pe faţa pămîntului. Poporul hotărînd să i se dea cinstire vrednice de un zeu, i-a fost dăruit celui mai strălucitor astru de pe cer numele său… Atlas avu şapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost aşezate pe cer şi au primit numele de Pleiade.” Trebuie să arăt că povestea cuviosului Hesperos aduce destul de bine cu povestea ridicării la ceruri a lui Eno al nostru din scrierea Calea/Legea Adevărului și Dreptății. În aceeași lucrare în Cartea ll,XLlll, Diodor din Sicilia ne lămurește unde este acest Ocean, de unde începea stăpînirea lui Atlas, scriind despre sciţii păstori care își întindeau stăpînirea din sudul munţilor Caucaz pînă în nordul lor: ,,ajungînd pînă la Ocean(adică Marea Neagră pentru că sciţii nu au fost niciodată în Europa de vest, ci numai la est de Nistru) şi lacul Maiotis(Marea de Azov), au mai ocupat şi restul teritoriului pînă la fluviul Tanais/Don(care se varsă în Marea de Azov).” Informațiile venite de la Diodor trebuie cîntărite, dar nu cu cîntarul lor mincinos, ci coroborate cu alte izvoare istorice pentru a desluşi adevărul din mîlul otrăvitor al falsului. Ne spune jupînul despre ţinuturile de miazănoapte ale Asiei care îşi avea în antichitate graniţa geografică pe Don, iar poporul vecin acestor hiperboreeni către răsărit erau sciţii, ori istoria spune că la est de Don/Tanais erau stăpîni sciţii iar la vest de acest fluviu stăpîneau geţii sau hiperboreeni cum apar în alte izvoare. Folosirea cuvîntului ,,ocean” şi numele celţilor i-a făcut pe mulţi istorici să pună ţinutul undeva prin insulele britanice sau Irlanda sau chiar mai aiurea numai unde îi era locul în antichitate nu! Plăsmuitorul de ,,biblioteci istorice” scrie că neamul sciților stăpînea pînă la lacul Maiotis care ştie orice om cu mintea acasă că este Marea de Azov, acea parte din Marea Neagră despărţită spre est de strîmtoarea Kerci. Iar neamul celţilor amintit de Diodor ce şi-a ticluit plăsmuire prin anii 40 î.e.n. este confirmat de tăbliţa de plumb 46 descoperită la Sinaia care ne povestește cum mato Orilieo l-a penit rău pe galul Monsiro Dimpo după ce i-a cucerit cetatea făcută din trunchiuri de copac. Deci galii numiți de Diodor și alții ca el ,,celți” erau undeva prin sudul Moldovei între Siret şi Nistru sau Nipru, pentru că vajnicul get spune că a dat bărci oştenilor săi pentru a trece înapoi fiindcă apele s-au umflat rău datorită dezgheţului.
Vîntul Boreas amintit în textul lui Diodor dar şi la alţi greci mai vechi care au scris despre sciţi sau geţi, toţi au precizat că bate în estul Europei în ţinuturile locuite de aceste popoare. Din cele arătate este dovedit fără putință de tăgadă că regatul lui Atlas, era undeva la nordul și vestul Mării Negre, iar în sud se învecina cu Tracia cum precizează Platon în scrierea Republica, adică teritoriul vechii Getii sau actualul teritoriu al României, părți din vestul și sud-vestul Ucrainei, Ungaria, țările care au făcut parte din fosta Iugoslavie și Bulgaria. Din aceste ţinuturi înnegurate de uitare şi răutatea oamenilor, s-au bulucit către miază-zi roiuri de urdii zburdalnice şi prădalnice iar isprăvile lor se găsesc în mulţimi de legende păstrate în scrierile anticilor…………scrierea completa o gasiti pe link-ul de mai sus ,LECTURA PLACUTA IN CONTINUARE..
MULTUMESC DIN SUFLET D-LUI CONSTANTIN OLARIU !!!
