TARAMUL CE CREEAZA ZEI !!!

Până în 1989 am trecut printr-o epocă în care patriotismul şi naţionalismul
erau duse până la extrem. Erau scoase în evidenţă valorile naţionale,
însă numai cele care corespundeau intereselor orânduirii comuniste.
Multe erau ascunse cunoaşterii generale.
Printre acestea se aflau şi cele legate de credinţă, de
iniţiere, de adevărata cunoaştere a existenţei.
Surse istorice, a căror vechime se pierde în negura vremurilor,
au afirmat că spaţiul Carpato- Du­nă­rean este punctul central de
plecare a civilizaţiei pe Pă­mânt.
Există suficiente descoperiri arheologice care întăresc această afirmaţie.
Cea mai veche scriere, descoperită pe mapamond, nu este cea sumeriană,
cum s-a crezut, ci aceea descoperită la Tartaria, în judeţul Alba, încă din anul 1961.
Tăbliţele de la Tărtăria au fost scrise cu apro­ximativ două milenii înaintea
celor sumeriene. Sunt trei tăbliţe din lut ars pe care se găsesc inscripţii
a căror traducere ar fi “Nobilul care ştie tainele va merge în Rai”.

Apare pe ele şi semnul crucii,în­sem­nând că acesta este un simbol străvechi,precreştin.
Iată că cea mai veche scriere descoperită se găseşte la noi şi conţine mesaje iniţiatice.
S-a mai constatat că primul om modern a trăit pe teritoriul României acum 35.000 de ani.
De curând s-au descoperit tot în arcul nostru carpatic fragmente din cele mai vechi cranii
ale omului modern. Aceste fragmente au aparţinut unuicopil de 15 ani,unei femei şi unui bărbat
care au fost codate cu numele de Vasile, Maria şi Ion.
Epocala descoperire a înfierbântat lumea ştiinţifică mondială şi a lăsat rece
lumea ştiinţifică românească, diminuată la maxim şi lăsată fără fonduri de cercetare.
Tot în Carpaţi se află şi Muntele Sacru al dacilor,Kogaion-ul,
aşezământul lui Zamolxe, Mare Preot al dacilor, devenit zeu.
Acest Munte Ascuns este plasat de unii în Bucegi, iar de alţii în Ceahlău.
La data de 6 august, de sărbătoarea creştină Schimbarea la Faţă, pe Muntele Ceahlău
au loc două fenomene inexpli­cabile ştiinţific, aflate în zona paranormalului,
ca atâtea altele de pe teritoriul României.
Ele sunt cunoscute sub numele de Umbra Piramidă şi CaleaCerului.
Aceste fenomene s-au manifestat de mii de ani, cu mult înaintea
sărbătorii creştine, care a fost suprapusă peste vechea Sărbătoare a Muntelui.

Cele două fenomene se desfăşoară astfel: la răsăritul Soarelui,
umbra vârfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului,
timp de peste 80 de minute formează o hologramă gigantică,
parcă ireală, numită Umbra Piramidă.
La declanşarea fenomenului de formare a hologramei are loc un altul,
care constă în apariţia spre vest doar pentru câteva minute a incredibilei Calea Cerului.

Umbra vârfului se proiectează pe cer,
făcând să pară că între cer şi pământ s-a deschis un imens şi nesfârşit drum întunecat,
mărginit în partea stângă de un parapet luminos.
Calea Cerului este un fenomen fascinant şi unic în lume.
Vârful Toaca reprezintă o piramidă cu baza pătrată, lucru foarte rar întâlnit în natură.
Latura ei are o lungime dublă faţă de cea a Marii Piramide din Egipt,
iar unghiul pantei din vest este doar cu 1 grad diferit de al celei din Egipt.

Cercetând comu­ni­cările paranormale ale lui Edgar Cayce, numite de americani lecturi,
am ajuns la concluzia că la baza marii civilizaţii egiptene antice
a stat un iniţiat din zona Carpaţilor, de acum aproximativ 13.000 de ani, pe nume Ra-Ta.
Acesta era sfătuitorul regelui Ararat din Caucaz.

El l-a înştiinţat pe rege că pe acele locuri vor fi cataclisme
care vor duce la schimbări ale scoarţei Pământului.
Din această cauză l-a sfătuit să emigreze, împreună cu comunitatea sa,
într-un loc sigur, considerat la vremea respectivă a fi Egiptul.
Ajunşi acolo, Ra-Ta a fost recunoscut de egipteni ca fiind cea mai importantă personalitate.
Ulterior, el a iniţiat construirea Marii Piramide şi a Sfinxului.
Piramida nu era concepută ca mormânt, ci ca loc de iniţiere,
în mijlocul ei fiind plasat un mormânt gol pentru a întări ideea că nu există moarte.
Această excepţională construcţie a fost făcută după arhetipul celei din Carpaţi.
Cercetători ai istoriei omenirii au constatat că există identităţi spirituale
între Egiptul Antic şi Neoliticul de pe teritoriul României.
Acest fapt întăreşte ideea că Ra-Ta, devenit pentru egipteni Ra,
este cel care a pus bazele acestei civilizaţii.
Mai multe informaţii se găsesc în articolul “Faţa nevăzută a Egiptului”,
scris pe data de 24.03.2009, în Jurnalul de sănătate.
Dimitrie Cantemir, în “Descriptio Moldaviae”, a afirmat că
“Ceahlăul… dacă ar fi intrat în basmele celor vechi,
ar fi fost tot atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul sau Pelias”.
Herodot a spus că geţii sunt “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.

El le prevedea un viitor deosebit dacă vor fi uniţi.

Mai aprecia că poporul din acele locuri “a fost strălucitor şi va fi.”
Nostradamus a afirmat, fără a scrie codificat, despre teritoriul de pe Paralela 45,
unde trăieşte poporul român, că este “Mesopotamia Europei”.
Cercetătorii greci au apreciat că în Geneza, Havi­lia ar fi anagrama Valahiei.
Dacia a fost prima ţară creştinizată.
Apostolul Andrei a reuşit acest lucru pentru că dacii erau un popor monoteist.
Se spunea despre preoţii daci din acea vreme că erau ca esenienii, virgini, vegetarieni.
Nu existau sclavi în Dacia şi era o ţară unică în acele timpuri din acest punctde vedere.
Apostolul Andrei a afirmat că a iubit Dacia şi oamenii ei mai mult decât orice, după Hristos.
De fapt, România se mai numeşte şi Grădina Maicii Domnului.

Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut acest lucru, în 1999, în timpul vizitei la Bucureşti.

Pe aceste meleaguri îşi au originea mulţi dintre conducătorii Europei,
de-a lungul istoriei. Unii isto­rici au adus argumente care explică eroarea grafică
de transformare a cuvântului getic în gotic.
Germanii se mai numesc şi deutsch (se citeste doici), nume care provine de la daci.
Olandezii se numesc dutch (se citeşte daci), iar numele lor s-a stabilit că provine
de la deutsch, deci tot de la daci.
Pe malurile Dunării, de la izvoare până la Marea Neagră,
se găsesc localităţi cu nume dacice.
Toate aceste afirmaţii au fost preluate din lucrări
susţinute de istorici, în cadrul unor conferinţe.

HARTA COMORILOR DESCOPERITE PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE ASTĂZI !!!!
CINE ARE INTERES SĂ UITĂM, SĂ DECĂDEM ?

autor articol IOANA MARIN !!!

http://ro.netlog.com/ioanamarin55/blog/blogid=1…-

SI DACA NU EXISTA VRAJMAS,NOI DE CE AM AJUNS AICI ???
ACESTA ESTE ADEVARUL !

Cuvantul ….

De ce m-ati crede pe cuvant ?
V-am intrebat odata…
Voi mi-ati raspuns prin forme gand
Si-am inteles pe data.
Cuvantul transcede dimensiunea
Este o forma a vointei
Este miracolul,minunea
Si rezultatul biruintei.
Caci la inceput lipsea lumina
Si totusi era soare,
Acum in negura traieste lumea
Si asta rau ma doare.
Incerc sa schimb ceva, de pot
Doresc sa am puterea…
Si voi pricepeti,ma socot
Sa staviliti durerea.
Ce mult voiesc a va propune
Ca sa dati frau iubirii
Iubirea este insasi o minune
Este o lege a firii.
Nici nu gasesc cuvinte mari
Insa voiesc a spune,
Iubirea nu e in zadar,
Chiar este o minune.
Imbratisati-va, voi iar si iar,
Uitand de diviziune.
Priviti la cerul instelat
Priviti imensa bolta vie,
Cum sade luna neincetat,
Traind in armonie,
Asa si omul e gandit,
Creat pe asta lume,
Dintr-o iubire fara de sfarsit
Asta, voiesc a spune.
Ridica ochii si-ai sa vezi
Privindu-ti inceputul
Si pe cuvant, tu, sa ma crezi
Nu vei vedea sfarsitul.
Cuvantul s-a nascut aici, in dulcea Romanie
Sa fim noi binecuvantati,traind in Armonie.

BY CARLA


La Adamclisi la Cetate…..

Voi Oameni,intelegeti ?ca nu asa e soarta,
Sa-mi caut Tatal,Mama ,cu lopata
Stramosii nostri urla, de-acolo, din cetate
Sa cautam Lumina,Adevar in toate.
Caci ei s-au dus,dar nu asa a fost sa fie
Ci Intunericul cuprinse intreaga glie,
Au fost ucisi in zi de Sarbatoare,
Transmit ei, din Cetatea de la Mare.
Traiesc Ei inca,acolo la Cetate
Si ne comunica de dincolo de Moarte.
Voi oare nu vedeti cum lumea e facuta ?
Eu nu vreau sa exist surda si muta ,
Prefer sa fiu arsa din nou pe rug,
Decat sa-mi traiesc viata ,prinsa-n jug.
Voi Oameni, intelegeti?ca nu asta e soarta?
Sa-mi caut Fratii,cu lopata ?
Istoria Adevarata o gasiti in toate,
Si-n sange si la Adamclisi la cetate.
Catati si bateti,vi-i se va deschide,
Lumina,Adevarul nu divide,
Sa stiti ca numele Romania,
E sinonim cu Armonia.
Traiti de-acum, descoperind Dreptatea
Caci doar ea va aduce Libertatea.
Iubiti-va stramosii si tot ce este sacru,
Caci ce-i de la straini si zaharul e acru.
Voi Oameni sa pricepeti,ca nu asa e soarta,
De vreti sa nu catati, copiii cu lopata…..
Treziti-va la viata ,ei striga neincetat
Stramosii dragi din Dobrogea, pana in Banat
Veniti toti la Lumina,aceasta este soarta
Sa ingropam pe veci si sa uitam lopata……
Caci viata este UNA si dincolo de moarte
Asa spun Dacii mei,asa scrie si-n Carte,
Iar Cartea Vietii ,noi n-o vom ignora
Acolo sta scris frate, si viata mea si a ta…..

BY CARLA

About Carla

Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic; nici sfintenia, nici bunatatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru traiesc mai degraba in izolare, dar atunci cand cerem exprimarea iubirii, s-ar putea sa-i intalnim, iar intalnirea cu ei ne poate schimba viata.
This entry was posted in ARTICOLE and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

9 Responses to TARAMUL CE CREEAZA ZEI !!!

  1. George Valah says:

    Adam Clisi…
    Klesha = in sanskrita inseamna lut, La noi se zice ..”clisa”…
    “Adam din lut”… Parca asa se spune ca a fost creat omul… Acolo sa fie ..”LOCUL” ? :-)

  2. Cezar says:

    E posibil, așa cum șarpele cu pene îl regăsim atât în spațiul romanesc cât și în zona central americană… :)

  3. George Valah says:

    Simbolul steagului dacic: cap de lup, trup de dragon… Ambii zburand tinuti in vant de calareti..
    Stapanii taramului lupilor (Codrii Vlasiei si Dacia europeana) si ai Asiei pana in India si China…
    Dar si stapani ai pamantului (lupul) al apei si vazduhului (dragonul cat e mic salasluieste pe fundul lacului, apoi cand e matur, zboara prin vazduh! Lupul e conlucrarea colectivitatii, dragonul avea ascunsa sub limba perla intelepciunii, iar puterea lui era fara egal…

    • :) exact George ,insa as mai adauga ,din partea lupului si ce este privit cu teama si admiratie si sa nu uitam ca este un “Teritorial”.Laponii spun că “ursul are minte cât un om şi putere cât şapte, iar lupul are putere cât un om şi minte cât şapte”.

      Are nevoie de un teritoriu întins, de cca. 2400-2500 ha, de zece ori mai mult decât, de pildă, un urs. :D

  4. Pingback: Pădurea cu arome de… vis | innerspacejournal

  5. aurelian says:

    QUETZALCOATL inseamna sarpele cu pene, si se refera la un altfel de sarpe; la sarpele care urca, iar acesta in sine este un concept dar si un fapt real-fizic

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s